TransInfo

AdobeStock/sSchapinskaja nuotr.

Trei state baltice își închid granițele pentru vehiculele înmatriculate în Rusia

Puteți citi articolul în 2 minute
|

19.09.2023

Estonia, Letonia și Lituania anunță că își închid granițele pentru vehiculele înmatriculate în Rusia, se arată într-o relatare a Associated Press.

Interdicția se aliniază celui mai recent pachet de sancțiuni impus de CE Rusiei și se aplică tuturor categoriilor de vehicule, inclusiv celor implicate în operațiuni de transport.

”Sancțiunile împotriva Rusiei au un singur scop – să forțeze statul agresor să se retragă către granițele sale de stat”, a declarat miercuri ministrul eston de Interne Lauri Läänemets (SDE), citat de portalul news.err.ee.

În măsura în care Comisia Europeană a clarificat din nou sancțiunile curente, Estonia consideră că este necesar să utilizeze toate oportunitățile pentru a crește presiunile asupra Rusiei. De aceea, am constatat, în consultare cu autoritățile letone și lituaniene, că restricțiile sunt mai eficiente atunci când se aplică în comun” a adăugat Läänemets.

Interdicțiile se aplică oficial în cele trei state începând de miercuri, 20 septembrie, ora locală 10:00, potrivit Ministerului de Interne de la Tallin.

Începând de atunci, toate autovehiculele având plăcuțe de înmatriculare rusești trebuie să întoarcă la frontierele externe ale celor trei țări. În caz contrar, acestea vor fi confiscate. Există excepții doar în cazul traficului de tranzit între Rusia și exclava Kaliningrad și în cazul autovehiculelor utilizate de către misiunile diplomatice și consulare.

Actualizare: Încend din data de 20 septembrie a.c. si autoritățile poloneze au decis implementarea măsurii de interzicere a accesului autovehiculelor înmatriculate in Rusia. Guvernul de la Moscova a declarat că aceste masuri sunt ”rasiste” si ca va întreprinde ”acțiuni diplomatice” in perioada imediat următoare, relatează Reuters.    

Etichete