TransInfo

Foto: Mercedes-Benz Trucks

IRU: Există o contradicție între obiectivele de reducere a emisiilor stabilite de UE și cele privind dezvoltarea infrastructurii de încărcare adecvate

Puteți citi articolul în 3 minute
|

2.03.2023

Obiectivul stabilit recent de Uniunea Europeană privind introducerea unor limite mai stricte ale emisiilor de CO2 pentru vehiculele grele este susținut de Organizația Internațională a Transporturilor (IRU); cu toate acestea, reprezentanții IRU susțin că există o contradicție între acest obiectiv și planurile privind dezvoltarea unei infrastructuri de încărcare adecvate pentru vehiculele electrice.

Conform noului proiect normativ, nivelul emisiilor provenite de la camioanele care circulă pe teritoriul Uniunii Europene ar trebui redus cu 90% până în 2040, cu 15 ani mai devreme decât data stabilită inițial prin programul Fit for 55.

Comisia Europeană a făcut o propunere ambițioasă, pe care Parlamentul European a dus-o și mai departe. Cu toate acestea, Consiliul European a arătat un nivel redus de angajament față de proiectele de investiții destinate dezvoltării infrastructurii necesare. Prin urmare, cele două poziții sunt în contradicție. Acest lucru crește îngrijorarea operatorilor de transport și a producătorilor de vehicule cu privire la ritmul rapid de decarbonizare preconizat pentru sectorul transportului rutier.” susține organizația de transport.

IRU a transmis, de altfel, în numele operatorilor de transport rutier comercial, o scrisoare deschisă factorilor europeni de decizie cu privire la dezvoltarea în timp util a infrastructurii de încărcare și alimentare pentru a permite alinierea sectorului de transport la obiectivele de mediu.

Conform calculelor recente ale ACEA, un obiectiv de reducere a CO2 de 45% până în 2030, recent propus de Comisia Europeană, înseamnă că peste 400.000 de camioane cu emisii zero vor trebui să fie pe drumuri anual. Acest lucru ar necesita peste 50.000 de stații de încărcare accesibile acestor camioane în următorii șapte ani, dintre care aproximativ 35.000 ar trebui să fie de înaltă performanță (sistem de încărcare cu megawați). În plus, ar fi nevoie de aproximativ 700 stații de alimentare cu hidrogen.” notează IRU și ACEA în scrisoarea deschisă transmisă la finalul lunii februarie.

Proiectele privind dezvoltarea de stații de încărcare si alimentare cu hidrogen sunt, însă, atractive pentru companiile private. Producătorii Daimler Truck, Traton (filiala de vehicule comerciale a Volkswagen) și Volvo Group au primit în 2022 aprobarea organismelor europene de reglementare privind joint-venture-ul CV Charging Europe care vizează dezvoltarea unei rețele europene pentru încărcarea camioanelor electrice.

Cele trei companii au planuri mari privind construirea și operarea unei rețele extinse de stații de încărcare pentru vehiculele grele electrice (camioane și autocare), vizând înființarea a cel puțin 1.700 de stații de încărcare de mare capacitate în apropierea autostrăzilor și a centrelor logistice din Europa, în următorii cinci ani.

De asemenea, rețeaua germană de stații de alimentare cu carburant Aral a lansat recent primul coridor de încărcare din Europa pentru camioane electrice, in timp ce la Paris a fost inaugurată anul trecut cea mai mare stație de alimentare cu hidrogen la nivel european, operată de HysetCo.

 

 

Etichete