TransInfo

Foto: Politia de Frontiera

Implementarea controlului rutier coordonat pe sensul de intrare în ţară la PTF Albiţa

Puteți citi articolul în 2 minute
|

19.04.2023

Începând cu data de 15.04.2023, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova implementează controlul coordonat în PTF Albiţa rutier, pe sensul de intrare in România.

Activitatea se derulează în urma intrării în vigoare a Decretului privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Albiţa (România) – Leuşeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

Regulamentul conține principiile și regulile cooperării pentru efectuarea, pe teritoriul României, a controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor care trec frontiera de stat prin Punctul de Trecere a Frontierei Albița (România) — Leușeni (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în România.

Controlul coordonat se realizează atât de către poliția de frontieră, cât şi de către autoritățile vamale ale celor două ţari, presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieșire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat.

Etichete