TransInfo

Foto. Wkimiedia Commons/Isiwal Creative Commons Attribution-Share Alike 4.0 International license

Transportatorii austrieci solicită controale de cabotaj mai stricte

Puteți citi articolul în 2 minute
|

28.07.2022

WKÖ, o asociație care reprezintă transportatorii austrieci, a cerut să fie introduse controale de cabotaj mai stricte în această țară.

Reprezentanții asociației spun că sunt necesare controale mai stricte pentru a descuraja companiile de transport rutier străine să aplice costuri mai mici; unul din motivele acestor costuri reduse, crede organizația, este reprezentat de preturile la combustibil, care în Austria sunt printre cele mai ridicate din UE.  

Dacă principalii noștri competitori străini alimentează ieftin în țările vecine și apoi efectuează transporturi în Austria, aceasta reprezintă o denaturare a concurenței. De aceea sunt necesare controale stricte de cabotaj”, a declarat președintele WKÖ, Markus Fischer, citat de portalul Traktuell.

În iunie 2022, prețul motorinei în Austria a depășit 2 EUR pe litru, ceea ce reprezintă o creștere cu 67% față de prețul din aceeași lună din 2021.

Datele de pe globalpetrolprices.com arată că toate statele vecine ale Austriei au prețuri mai mici la motorină, cea mai mare diferență fiind în Slovenia.

Pe fondul crizei prețului combustibilului, Fischer a făcut apel la acțiuni concrete din partea autorităților pentru a ajuta transportatorii austrieci:

Costurile suplimentare enorme nu pot fi lăsate în sarcina companiilor de transport. Numai în acest an, costurile de transport au crescut cu peste zece procente. În unele regiuni, creșterile au fost chiar mai mari”, a declarat miercuri președintele WKÖ.

Reamintim că în luna iunie, Parlamentul austriac a adoptat o lege prin care se introduce o nouă taxă pe combustibilii fosili.

Pentru a compensa prețurile mai mari la benzină și motorină, petrol și gaze naturale, autoritățile au votat pentru instituirea unei taxe anuale suplimentare care poate ajunge până la 200 de euro; valoarea acesteia va varia la nivel regional.

 

Etichete