Foto: Pixabay

Raport: Orașele europene cu cele mai mari congestii de trafic

Puteți citi articolul în 2 minute
|

2.02.2023

INRIX, Inc. a publicat recent raportul Global Traffic Scorecard 2022 care conține informații actualizate despre cele mai aglomerate rute din lume. Raportul, care identifică și evaluează tendințele de trafic și mobilitate în peste 1.000 de orașe din 50 de țări, relevă că, în medie, în 2022, volumul de trafic s-a apropiat de nivelul din 2019.

Orașele europene cu cele mai mari congestii de trafic au fost, în 2022, Londra, Paris și Palermo, în timp ce Bucureștiul se află, surprinzător sau nu, pe locul 9.

Congestionarea traficului este unul dintre cei mai costisitori factori pentru transportatorii de mărfuri. Pe lângă întârzieri, costurile cu carburanții și impactul negativ asupra mediului sunt factorii care duc la exacerbarea presiunii resimțite de transportatorii de mărfuri.

În Germania, cele mai congestionate coridoare de transport sunt în principal în apropiere de München și Hamburg.

Raportul analizează de asemenea și evoluția prețurilor la carburanți, luând în calcul situația de pe piețele petroliere și efectul acestora asupra transporturilor, dar și asupra economiei în ansamblul ei. Pe tot parcursul anului 2022, INRIX a cuantificat costul mediu al unei curse standard în fiecare țară, precum și în principalele orașe concluzionând că prețurile în creștere la carburanți au pus presiune suplimentară pe lanțurile de aprovizionare, dar nu au reprezentat un impediment major în evoluția piețelor de transport:

În ciuda prețurilor mai mari la combustibil, presiunii semnificative a inflației și problemelor din lanțurile de aprovizionare în cea mai mare parte a lumii, în cele mai multe zone urbane au fost înregistrate creșteri ale operațiunilor de transport în 2022 față de nivelul din 2021.” – notează autorii raportului. 

Etichete