Foto: Wikimedia Commons

Noi oportunități post-Brexit pentru porturile franceze

Puteți citi articolul în 3 minute

Un raport recent realizat de L’Institut Paris Region susține că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate oferi oportunități majore de dezvoltare porturilor Le Havre și Cherbourg. 

Autorii raportului susțin că Le Havre ar putea creşte semnificativ din punct de vedere operațional, cu condiția ca un nou sistem logistic să fie pus în aplicare de-a lungul axei Sena; Cherbourg are de asemenea șansa de a beneficia de pe urma Brexit datorită traficului de marfă suplimentar către și dinspre Irlanda.

În timp ce Portul Calais va continua să rămână portul principal din punct de vedere al traficului naval de marfă între Regatul Unit și Uniunea Europeană, fluxul excedentar de mărfuri ar putea fi cu succes redirecționat către cele două porturi franceze sus-menționate, cu condiţia ca legăturile interioare să fie exploatate pe deplin.

Companiile care anterior nu aveau conexiuni directe către Irlanda beneficiază de pe urma accesului la aceste porturi. Un exemplu în acest sens este Containerships, o subsidiară a CMA-CGM, care este specializată în transportul maritim de containere. Compania a deschis două curse regulate din Dunkirk în noiembrie 2020, una către Cork și cea de-a doua către Dublin, operate de o navă cu o capacitate de 900 de containere.” – menționează autorii raportului. 

Glen Carr, directorul general al Rosslare Europort, a declarat pentru Trans.INFO:

Avem tot sprijinul pentru a creşte frecvența curselor și a acoperi o capacitate de transport mai mare. O nouă conexiune în nordul Franței, sau chiar dincolo de nordul Franței, ar putea reprezenta o soluție fiabilă.”

Deloc surprinzător, raportul subliniază că ruta Calais-Dover va rămâne ruta dominantă, cel puțin în perioada următoare: 

Portul Calais va rămâne lider în traficul naval trans-canal. În pregătirea pentru Brexit, portul a investit 860 de milioane de euro (dintre care 270 de milioane de euro din finanțare publică) în construcția a trei noi dane pentru a găzdui feriboturi de nouă generație cu o lungime de peste 200 de metri.”

Pe lângă investițiile în extinderea portuară, raportul face referire și la importanța noilor terminale intermodale și a legăturilor feroviare de marfă care leagă portul de restul Europei, dar susține puternic importanța în creștere pe care o are Axa Sena. 

Le Havre este în prezent al doilea port comercial ca mărime din Franța în ceea ce privește tonajul total manipulat, și cel mai mare port de containere din țară.

 

Etichete