Foto: facebook.com / Viorel Popescu

Ministrul Energiei: ”Suntem pregătiți să avem surse alternative în caz că Rusia taie complet livrările de gaze”

Puteți citi articolul în 3 minute
|

26.09.2022

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat recent că România va face față efectelor embargoului impus de UE Rusiei, care se va aplica începând din 5 decembrie, relatează Mediafax.

Prezent la Romanian International Gas Conference, ministrul a declarat că atât Lukoil cât și alte rafinării mari din țară i-au confirmat că au stocuri suficiente dar și surse alternative de aprovizionare cu gaz și combustibili fosili.

Avem deja 82,6% înmagazinat în depozitele de gaze, vrem să depășim 90%. Suntem pregătiți să avem surse alternative în caz că Rusia taie complet livrările de gaze”, a spus Virgil Popescu.

Ministrul a mai declarat că se așteaptă ca OMV Petrom şi Romgaz să anunţe cât mai curând decizia de extracţie a gazelor din zăcământul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, consolidând astfel independența României față de importurile de gaz.

Mă aştept şi vreau ca declaraţia şi decizia Romgaz şi Petrom să fie luată cât mai repede. Îmi doresc acest lucru pentru că este o situaţie specială în piaţă. Este nevoie de gaz natural în piaţă şi România poate juca un rol. Eu cred că legea Offshore este suficient de clară.” – a declarat Viorel Popescu.

Cu toate acestea, CEO-ul Engie România, Eric Stab, a prezentat un scenariu mai puțin optimist, declarând că România nu are alternative sustenabile pe termen lung la importul de gaze rusești: ”Nu mai există niciun stimul ca un trader să trimită gaze în România. Au costuri mai mari decât marjele de profit permise de legislația actuală.

La această oră, România are trei surse principale de gaze: Romgaz, Petrom și BSOG, și importă încă din Rusia, prin Turcia și Bulgaria. Conform cerințelor Comisiei Europene, gradul de umplere a depozitelor din statele membre trebuie să fie de cel puțin 80% până la sfârșitul lunii octombrie.

După cum reiese dintr-un studiu publicat de Transgaz, raportul dintre volumul de gaze înmagazinat și consumul anual calculat în ultimii 5 ani la nivel național, se situează în jurul valorii de 22%. Cum între noiembrie 2022 și martie 2023 Transgaz estimează un consum de peste 7 miliarde de metri cubi, rezervele, chiar și la un grad de umplere de 100%, ar acoperi doar jumătate din acest consum.

Etichete