DHL Express anunță o creștere a tarifelor pentru anul 2023 în România

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

26.09.2022
DHL Express anunță o creștere a tarifelor pentru anul 2023 în România
Foto: DHL

DHL Express a anunțaț modificarea anuală a tarifelor, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023. În România, tarifele serviciilor vor cunoaște o creștere medie de 11,9% față de tarifele stabilite pentru 2022.

DHL Express modifică anual oferta de tarife, luând în considerare inflația, evoluția cursului valutar și alte costuri variabile, cum ar fi costurile referitoare la conformitatea legislației privind măsurile pentru securitatea transporturilor.

Aceste măsuri sunt actualizate în mod regulat de autoritățile naționale și internaționale din fiecare dintre cele peste 220 de țări și teritorii pe care le deservește DHL Express. Procentul de creștere a tarifelor variază de la țară la țară, în funcție de condițiile locale, și se va aplica tuturor clienților ale căror contracte în vigoare permit această ajustare.

Până acum, 2022 a fost un alt an turbulent, cu un mediu economic volatil, provocator pentru comerțul global. Cu toate acestea, ne-am dovedit capacitatea de a oferi servicii stabile și de încredere clienților noștri la nivel global. Ajustarea anuală a tarifelor ne permite să investim în infrastructură și tehnologie, pentru a asigura soluții rezistente, durabile și de cea mai bună calitate pentru partenerii noștri. Investițiile au în vedere inclusiv aeronave și vehicule de ultimă generație, extinderea sediilor operaționale pentru a răspunde volumelor tot mai mari din partea clienților și soluții ecologice, cum ar fi combustibilul durabil pentru aeronave și vehiculele electrice.” – a declarat Agnieszka Blas, Country Manager, DHL Express Romania.

Ajustarea tarifelor se va aplica și pentru anumite servicii opționale și costuri adiționale.

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole